Interviu cu actrita Manuela HARABOR: "Acolo unde e iubire, totul e posibil"

A.B. - Spectacolul "Aproape totul despre viata mea" va veni la Casa de Cultura a Sindicatelor din Galati  marti 18 iunie 2013, care este povestea acestuia ?

M.H. - "Aproape totul despre viata mea" este un spectacol despre iubire şi trădare, despre sinceritate şi minciună, despre curaj şi blazare, despre acţiune şi laşitate. O poveste despre două feluri de oameni: cei care ştiu să pună punct când o relaţie s-a consumat şi ceilaţi care aleg să pună sute de virgule, plângând că nu văd soarele în timp ce ţin ochii închişi.
O femeie şi un bărbat care s-au iubit cânva se reîntâlnesc după şapte ani. Unul dintre ei, nu va spun acum cine,  va incerca să reînvie dragostea pierdută. In planul doi, doi dansatori de tango argentinian redau cu mare talent momente din trecutul celor doi indragostiti. Cum s-au cunoscut, cum s-au indragaostit, cum s-au iubit si cum s-au despartit.

A.B. - Ce echipa lucreaza in acest proiect? unde au mai fost reprezentatii si care a fost reactia publicului?

M.H. - Spectacolul s-a jucat la Bucuresti in spatii neconventionale, printre spectatori, incluzandu-I in actiune, vorbind cu ei, cerandu-le parerea si chiar dandu-le sfaturi. Suntem doua cupluri, Rares Ioan Stoica, sotul meu, si cei doi dansatori, de asemenea casatoriti, Catalina si Robert Bajan, condusi de regizoarea Chris Simion, care este si scriitoarea textului.

Despre reactia publicului, nu va pot cita decat cateva comentarii facute pe facebook dupa spectacol:

Ginela Asi: ” nu stii cum trece timpul cand esti fascinat ca un copil de interpretarea lor”; Loredana Iordan: “o piesa minunata cu doi actori superbi!”; Mihaela Munteanu:” foarte buna piesa, dar pe masura si actorii”,s.a.

A.B. - In ce alte proiecte mai lucrati in prezent?

M.H. - Eu mai am un spectacol in care joc de aproape 5 ani, “Te iubesc! Te iubesc?”, tot in regia cunoscutei regizoare Chris Simion, si cu care am ajuns si in fata publicului galatean acum cativa ani.

In rest, lucrez impreuna cu Rares la un proiect foarte interesant, care, daca va lua viata in toamna, promitem sa ne intoarcem la Galati.

A.B. - Unde va regasiti mai mult? in film sau teatru? 

M.H. -  Am facut cu precadere film in tineretile mele, asa ca ma simt ceva mai atrasa de film. Dar teatrul este o alta forma de exprimare a mea si imi doresc sa am cat mai multe intalniri si pe scena.

A.B. - Aveti un destin mplinit? sunteti fericita?

M.H. - Dupa douazeci de ani de asteptari si cautari, pot spune ca mi-am gasit matca.  Anul trecut a venit cu schimbări majore în viaţa mea.

M-am căsătorit după o perioadă foarte lungă de singurătate. Se pare că ceea ce s-a spus de anul 2012 că va fi anul cuplurilor s-a adeverit în ceea ce mă priveşte, mai ales că l-am cunoscut pe soţul meu în luna a II-a a anului. Căsătoria la 44 de ani e foarte diferită de cea de la 20. Fiecare dintre noi a venit cu un bagaj consistent de experienţe, sentimente şi obişnuinţe. E nevoie de o doză mult mai mare de toleranţă şi acceptare pentru a clădi o viaţă în doi.

Dar acolo unde e iubire, totul e posibil. Anul trecut a fost singurul an în care vârsta fiului meu a fost exact pe jumătate din a mea, în octombrie Andrei a împlinit 22 de ani. Cum altfel as putea defini implinirea si fericirea? Am langa mine doi barbati pe care ii iubesc ca pe ochii din cap si care ma inconjoara cu cea mai mare dragoste.

A.B. - De la "PADUREANCA" si pana in prezent a fost un drum anevoios?

M.H. - A  fost si lung si anevoios. Am debutat foarte tanara si fara nicio pregatire. Totul a fost la nivel de intuitiv. Abia dupa ce am terminat filmul am inceput cu adevarat sa invat ceva despre meseria asta.

In scoala am invatat cum sa ajungi la personaj, dar cel mai important, cum sa pleci de la el, pentru a putea ajunge la noi intalniri, dar si pentru a-ti continua viata.

A.B.  - Iubeste publicul roman teatrul? se citeste teatru? mai vine lumea sa se bucure de arta?

M.H. - Timpurile sau schimbat putin. Inainte de 1990 publicul roman manca teatru pe paine. Era una dintre marile si putinele bucurii pe care le avea in vremurile acelea triste.

 Insa teatrul strazii si mai apoi televiziunea de proasta calitate a schimbat din ce in ce mai mult calitatea spectatorului roman. Oamenii inca vin la teatru, si cred ca vor veni mereu daca li se va oferi un produs decent, curat, care sa le bucure sufletele.

A.B. - Un gand pentru publicul galatean.

M.H. - Mi-e dor de publicul galatean care, atunci cand am venit, ne-au rasplatit cu aplauze si multa dragoste. Abea astept sa-i revad, si asta spun si in numele colegilor mei, cu siguranta.

        Iar pentru dumneavoastra, abea astept sa citesc piesa de care mi-ati spus, si cine stie? O premiera la Galati in toamna?

A.B. – Va multumesc.

Iunie 2013