miercuri, 7 august 2013

CULOARE SI FEMINITATE LA...PARIS CAFE, 5 august 2013

CULTURĂ ŞI ARTĂ CONTEMPORANĂ


Ce legătură se poate închega între culoare şi pasiune? Între frumos şi feminitate? Între arta croşetului şi eleganţă? Între poezie şi prietenie? Între artă şi talent? Între mâini dibace şi rugăciune? Între poeţii care au fost şi cei care au mai rămas, ori cei care vor veni după noi? Între arta teatrală jucată din pasiune şi Caragiale? Sunt întrebări care solicită răspunsuri. Pentru a le afla, am descins într-o cafenea cunoscută pentru promovarea culturii şi artei, din urbea noastră.

Fundaţia “Împreună”, Atelierele de creaţie ale poetei Angela Baciu, Zonta Club şi “Paris-Café” - au încercat şi chiar au reuşit, în după amiaza zilei de 5 august 2013, la Vesperele Sărbătorii Schimbării la Faţă a Mântuitorului, să dea câteva răspunsuri pe potriva sufletului fiecăruia, în evenimentul numit foarte frumos: “Pasiunea culorilor în arta manuală”.


Moderatoarea acestui eveniment, pe care-l pot numi cu toată responsabilitatea, un eveniment de excepţie, a fost, ca de obicei, poeta, publicista şi promotoarea culturală Angela Baciu, care, cu graţia cunoscută, cu darul de a atrage artiştii, poeţii, scriitorii, muzicienii, a reuşit şi de această dată, să anime atmosfera în chipul cel mai plăcut. Manifestarea a prilejuit amenajarea unor expoziţii: de fotografie, din activitatea Fundaţiei “Împreună”, o expoziţie hand made semnată de artista Tossy Isofache, intitulată: “Pasiune şi culoare” care a cuprins: bijuterii croşetate (coliere, brăţări, inele, suveniruri, ş.a.), o expoziţie de pălării croşetate semnată Marietta Vătafu, intitulată: “Eleganţa femeii – pălăria”, şi “Artă şi talent” – o expoziţie inedită semnată de Clubul Seniorilor din cadrul Fundaţiei “Împreună”. 
Despre expoziţia Fundaţiei “Împreună” a vorbit doamna Daniela Strat, iar doamna Tossy Isofache a povestit despre: “ Culoarea ca terapie, exerciţiu şi relaxare”.
Doar câteva cuvinte despre fiecare, din pliantul de prezentare a manifestării:
Dna. Tossy Isofache – A descoperit arta şi frumosul din copilarie. Pasiunea pentru lucrul manual a fost ca un “dar” nepreţuit din partea mamei de la care “a furat” meseria, idei şi modele adaptîndu-le şi personalizându-le. Îi plac culorile, o interesează arta îmbinarii acestora, muzica şi arta în general. Consideră că femeia, pe lângă educaţie şi frumuseţe să aibă în permanenţă “un strop de…culoare”. În anii din timpul şcolii şi ai tinereţii, îi plăcea să poarte la rever …un buchet de lăcrămioare, considera că îi aducea, indiferent de ţinuta vestimentară pe care o avea, o notă de distincţie şi eleganţă.”
“Clubul Seniorilor, Fundaţia “Împreună”
La întâlnirile săptămânale, atât la ateliere, cenaclu şi alte activităţi, descoperi mereu bucuria prieteniei, a revederilor, dorinţa de a vedea şi întelege lucruri noi, de a face lucruri frumoase şi de a petrece cât mai frumos, într-un cadru organizat şi educaţional, timpul liber.
La Fundaţia “Împreună” găseşti mereu un loc, cei mici şi adolescenţii pot găsi posibilităţi de învăţare şi educaţie, cei mari pot să se alăture echipei, să lege noi prietenii şi să se exprime frumos.
Fundatia “Împreună” este deschisă tuturor colaboratorilor şi voluntarilor şi vă invită la toate activităţile, cursurile şi atelierele deschise pentru toate vârstele şi categoriile sociale.”
“Dna Marietta Vătafu – Este absolventă a Şcolii Populare de Artă, este unul dintre fondatorii Asociaţiei Artiştilor Plastici “Simeza”, membru în Fundaţia “Împreună” şi membru colaborator la CCSG.
A avut expoziţii de pictură în Galaţi, Brăila, Soveja, în diferite instituţii şi centre culturale.
În acest moment are deschisă o expoziţie de pictură la CCSG intitulată ‘Locuri cu îngeri”.

Toate acestea, în parfumul discret al Grădinii boltite cu viţă de vie şi struguri pe cale să se pârguiască, din locanta “Paris Café” de pe Strada Democraţiei, nr. 1 Bis, loc de recreere, de Boemă literară şi artistică, de răcorire, de conexiuni spirituale şi de bună dispoziţie creată pe fundalul muzicii franţuzeşti, atât de rafinate şi încărcate de nostalgia chansonetelor clasice, dar şi de acordurile noilor partituri muzicale semnate de cei mai mari muzicieni.
Cei prezenţi au putut afla poveştile culorilor spuse cu şarm de doamna Tossy Isofache, corespondenţa dintre culoare şi caracterul uman în funcţie de preferinţele fiecăruia.
“Pasiunea culorilor în arta manuală” – şi-a dovedit – o dată în plus, puterea artei, utilitatea şi veridicitatea. Nu se poate să realizezi o artă adevărată, indiferent de domeniul ei, fără pasiune şi fără atracţia de a combina paleta coloristică în chipul cel mai potrivit pentru a scoate la iveală frumosul în toate aspectele lui. Expoziţia este o combinaţie fericită între natură, spirit, cultură şi artă.
Toate aceste mostre de pasiune, feminitate, culoare, au evidenţiat faptul că arta manuală – este nu numai o formă de manifestare a talentului, dar şi o terapie şi o activitate care te pot vindeca de stressul cotidian, de anxietate, de plictiseală, pe lângă utilitatea casnică. 
“Pasiunea culorilor – spunea Tossy Isofache – poate transforma firele în artă şi simfonia lor să-ţi facă după amiaza plăcută”. Prelungind această idée, adăugăm că-ţi pot face şi viaţa foarte plăcută.
Iubitorii de frumos au putut admira bijuterii sofisticate, pălării unicat, şaluri şi cape de lână, poşete nostime şi alte obiecte şi lucruri personalizate.
Fundaţia “Împreună” a demonstrat că între Prietenie şi arta manuală poate exista o legătură strânsă, dovadă fotografiile documentare expuse pe două panouri, reprezentând princialele activităţi ale Fundaţiei, pe care le-a prezentat doamna Daniela Strat.
Printre invitaţii speciali ai evenimentului s-au numărat: Cezarina Adamescu, tânăra poetă Simona Alina Dragomir şi proaspăt debutanta Daniela Lăcrămioara Capotă – care a scos de curând un volum de gânduri şi haiku – intitulat: “Acuarele”, la Editura Sinteze din Galaţi, volum din care a şi prezentat unele creaţii.
Câteva versuri citite şi semnate de tânăra poetă Simona Alina Dragomir: “Jur că”: M-aș duce jertfă zeilor morilor de ploi / Să-mi spele-n furia lor toate păcatele; / Și plâng de teamă / Și plâng de dor. / Un sfânt ipocrit ce spune că-mi păzește viața / Să-l invoce pe Satan într-al furtunilor cânt, / Să deschidă el Carnavalului porți.”
Un omagiu adus poetului Simon Ajarescu – de curând plecat dintre noi – au adus, poeta Angela Baciu, poetul Ion Rotaru şi Cezarina Adamescu, într-un moment evocator emoţionant, în memoria acestui poet de excepţie. S-au citit versuri din creaţia lui şi auditoriul a fost impresionat de puterea de creaţie a acestui autor.
Momentul evocării poetului Simon Ajarescu a fost o încercare de a da amintirilor un sens. S-au prezentat fragmente din cartea în curs de apariţie “Amiezi aurorale. Simon Ajarescu – între vocaţie şi destin” – cuprinzând repere biografice şi poetice, o restituire literară care poate da o nouă dimensiune personalităţii acestui poet, aşa cum i se cuvine.
Astfel, cei prezenţi l-au putut cunoaşte mai bine pe Simon Ajarescu – un poet “sărac lipit sufletului”, aşa cum se socotea el însuşi, având “doar un tei înflorit; / el îmi parfumează umorile ochilor./ Atunci când nici nu vă puteţi / dumiri,l din ce pricină vă miroase respiraţia / puternic, a o floare pe care doar teii o au, / privirile mele v-ating înmiresmate / de odorantul copac” (Doar teii).
Câteva fragmente din această evocare:
“Inventator de cuvinte precum un alchimist prelucrează vechile substanţe amestecate în retortele sufleteşti, dulce siluind limba, cu atracţie pasională înspre metaforă şi simboluri oculte, poetul Dragobei (aşa numea el spaţiul de graţie de pe strada Morilor, de vânt, de apă, insidioaselor mori de (cu)vânt – unde doar iasomia şi teii îi stăteau aproape, Simon Ajarescu – devenit, din proprie iniţiativă, Saint Simon Ajarescu – poet fără pereche, nu numai în urbe, dar şi în Republicile Româneşti ale Poeziei, a lăsat Limbii şi Literaturii Române un patrimoniu preţios, care trebuie cunoscut şi valorificat. Simon Ajarescu a compus, “cu gura plină de univers” – o simfonie lirică – în tonalitate majoră.
Părea o fiinţă cosmică, stranie, gata să-şi ia zborul spre lumea din care venise. Doar el spusese, nu o dată: “Eu sunt un venetic sideral!”
În singurătatea după-amiezelor de sărbătoare, când nu i se făcea nimănui dor de poetul stingher, Simon Ajarescu recita columbiţelor de pe drum sau de sub streaşină, poeme lungi, fantasciente, poemele disperanţei, despre prietenul lui – Danubiul – fluviu definitiv, fluviu esenţial cu care vorbea adeseori, în ceasurile în care timpul părea că stagnează. Şi fluviul, doar fluviul îl asculta smerit, fără să murmure, fără să se zbuciume, ţinându-şi valurile în frâu, într-o adâncă veneraţie, fiindcă-i simţea freamătul lăuntric, geamăn cu al său, în nopţile cu furtuni cosmice şi sufleteşti.
Era fiul Dunării. Şi Dunărea îl recunoştea pentru că, de acolo venise: “Din Dunăre m-am născut. / Un val viu / m-a adus la mal, pe locul omului / (…) / Sălciile, valurile ştiu totul” (Biopoem – naştere în mit).
Pe terasa de la Paris-Café, ne-am adunat, un mănunchi de oameni, la “întâia chindie a Aşteptării” – ca să îndătinăm clipa şi să ne aducem aminte de poetul Simon Ajarescu. Aşteptatul a fost cu noi, chiar dacă a întârziat la întâlnire (o viaţă, o veşnicie?).
I-am adus câteva flori mov, un bucheţel smerit de imortele şi o crenguţă uscată de iasomie. Ea doar, i-a fost martor scump, toată viaţa, în Dragoba Felix.
Şi au mai venit să-l însoţească vreo câţiva prieteni: Ion Chiric, Ion Trandafir, Iona Petrulias, Mircea Ionescu şi câţi vor mai fi fost prin locuinţele cerului.
Apoi, ne-am luat rămas bun de la ei, pentru încă o bună bucată de vreme, preţ de câteva zeci de poeme.”
Am citat din evocarea dedicată poetului Simon Ajarescu – mai înainte ca volumul omagial să fie editat şi din antologia lirică “Eu sunt un venetic sideral” care este pregătită pentru tipar, cuprinzând versuri din creaţia lui, din cele şase volume editate.
E un pios omagiu adus prieteniei poetice.
Seara s-a încheiat în chip umoristic, cu o scenetă caragialenească, “Un pedagog de şcoală nouă” interpretată admirabil, în travesti, de doamna…
Şi ca să punctăm evenimentul în versuri, am alcătuit, din câteva fâşii de culoare, un mănunchi de miniaturi lirice, intitulat: “Ipostaze-n Gustar”, în spirit tradiţional japonez: “Melanj de culori / într-o seară de august - / mâini dibace”; “Paris-Café / Galerie cu viţă / Poezie şi vis”; “Culori în croşet / Pălării şi poşete / pisici curioase”; “Gius-ul orange / evantaie de fildeş / - Nări ameţite”; “Lucruri de mână / Simfonii de culoare – bucăţi de suflet”; “Pe-o frunză de-arţar / lumină de aură / ecou amuţit”; “Vârste şi spirit / amintiri în oglindă - / poeme cu ceai”; “Trăgându-şi seva / din hârzobul de plastic – bonsaiul ciclam.”
Am experimentat încă o dată faptul că arta manuală ne poate înfrumuseţa viaţa, ne poate vindeca sufletul, oferindu-ne o bucurie care nu costă îndeobşte, nimic. Şi care preţuieşte mai mult decât aurul. Toate aceste bucurii pot avea un impact instantaneu sau pot constitui începutul unei prietenii de lungă durată, bazată pe aceleaşi zone de interes care vizează spiritul.
Seara s-a încheiat într-o atmosferă mirifică, cu fotografii de grup, împărtăşirea impresiilor şi dorinţa de a repeta aceste experienţe benefice pentru toţi.

CEZARINA ADAMESCU - scriitor
6 August 2013 Sărbătoarea Schimbării la Faţă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.