marți, 5 februarie 2013

FESTIVALUL "CONSTELATII DUNARENE",2013 isi deschide din nou portile la C.C.S.Galati

                  Si in acest an, pe 26 octombrie 2013 se va organiza la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati  editia a II- a a Concursului National de Dans “Galatz Fest Dance” in cadrul Festivalului National “Constelatii Dunarene” din perioada 25-27 octombrie 2013, un festival ce face parte din Luna Culturii la CCSG – 44 de ani de existenta.
Evenimentul este organizat de Casa de Cultura a Sindicatelor Galati sub egida Asociatiei Nationale a Caselor de Cultura ale Sindicatelor din Romania.

            Daca ar fi sa ne aducem aminte de prima editie, cand a participat un public  numeros, sala de spectacole fiind arhiplina (peste 550 de spectatori), cand in concurs s-au inscris 15 institutii culturale din toata tara, speram si ne dorim, ca si in acest an sa fie o editie macar la fel de reusita.
Trofeul festivalului a fost câştigat  anul trecut de „Noa Dance” - trupa Căminului Cultural din localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. La Grupa mini, sub 9 ani, secţiunea Dans caracter, Premiul I a revenit formaţiei „Activ Dance”, a CCSG, Premiul al II-lea, trupei „Piticot”, a Casei de Cultură din Tecuci, iar Premiul al III-lea, formaţiei „Jackpot II”, tot din Tecuci. La secţiunea Dans Modern - Premiul al II-lea l-au primit „Mini Muguraşii” din Smârdan, judeţul Galaţi, iar Premiul al III-lea, formaţia „Piticot”, de la Casa de Cultură din Tecuci. La Grupa de copii sub 14 ani, secţiunea Dans popular, „Muguraşii” din Smârdan au câştigat Premiul I, iar la Dans caracter, trupa „Miracol”, de la CCSG s-a clasat pe primul loc. La Dans modern, „Muguraşii” din Smârdan au împărţit Premiul I cu trupa „Angelli” a CCSG, iar Premiul al III-lea l-au câştigat, la egalitate, „Glamour’s Us”, „Elite Dance”-Casa Armatei Galaţi şi „Jackpot I’ din Tecuci.
La secţiunea Majorete, „Black Dance” de la CCSG şi „Muguraşii” din Smârdan au primit Premiul I, iar „Extreme Girls”, de la Şcoala nr. 40 din Galaţi, a primit Premiul al II-lea. La Solo balet, Analisa Gabriela Ignat (Liceul de Artă „D. Cuclin”) şi Ioana Bordan (Ballet Art Studio Galaţi) au primit Premiul I, iar Ana Maria Plesnicute (Ballet Art Studio) - Premiul al III-lea. La Solo dans caracter, Dorin Mihai (CCSG) a fost câştigătorul Premiului al II-lea, iar la Grupa Junior (sub 18 ani), secţiunea Dans caracter, Premiul al II-lea i-a revenit formaţiei „Ritmic” a CCSG.
            Juriul a  avut un rol extrem  de important, fiind atent la fiecare reprezentatie, notand corect si obiectiv.
Fireste, la reuşita editiei din 2012 au contribuit toate departamentele CCSG, fiind o echipa bine pregatita, iar manageri de proiect au fost instructor Andreea Ignat, consilier cultural/scriitor Angela Baciu si Dir.CCSG ec.Ovidiu Ioan Manole.
            Ca o noutate in 2013, concursul de dans face parte din Festivalul “Constelatii Dunarene”, proiect din care vor face parte si alte actiuni culturale precum: o expozitie de panouri ce vor cuprinde activitati din agenda tuturor Caselor de Cultura ale Sindicatelor din Romania intitulata sugestiv “De dragoste, de neam, de tara”,  o expozitie – concurs de desene si fotografie cu tema  “Cultura si joaca prin ochii copiilor” si o seara de poezie si muzica intitulata “Lecturi poetice…de toamna” .
Institutia organizatoare va anunta, pe tot parcursul promovarii, nouatatile si modificarile privind acest eveniment.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.