Comunicat:
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
“Atelierele
de creatie ale poetei Angela Baciu”
organizeaza expozitia de fotografii:
= DRUMUL =
PE JOS – INTRE KONYA
si CAPPADOCIA
de Tudorita Maxim
Deschidere:
marti 29 octombrie 2013, ora 17.30, hol,
et.I, CCSG
Perioada
expozitiei: 29 octombrie – 15 noiembrie
2013, hol, et.I, CCSG
Exozitia
este organizata cu ocazia Zilei
Republicii Turcia (29 octombrie) si
face parte din
Proiectul “CCSG – 44 ani de existenta”
Invitat
special: Dna Abdula Gulten –
Presedinte Comunitatea Turca Galati
Expozitia
este realizata in colaborare cu Stephan
Meurisch (din Munchen, Germania)
Moderator:
Angela Baciu – scriitor, consilier
cultural
Director
CCSG: ec.Ovidiu Ioan Manole
(Afis
realizat de Simona Alina Dragomir)
Va
asteptam cu drag !
Cafeaua
turceasca si baclavaua din partea casei!
***
Povestea
mea incepe asa...
Zice Tody, autoarea,
motto:
“ Stii ce esti?
Esti un manuscris al unei scrisori divine,
Acest
univers nu este inafara ta
Priveste
in tine,
tot ceea ce vrei sa fii
Esti” (Rumi Mevlana)
“Incep prin a multumi...ai multumi lui
Stephan pentru ca mi-a permis sa-l urmez
un timp in drumul lui catre Tibet...
Asa se
face ca in vara acesta am mers pe jos in Turcia cam 300 km intre Konya si
Goreme Cappadocia.
Pe 26
iunie am luat avionul cu destinatia Konya si timp de trei zile am descoperit
cat s-a putut orasul. La prima vedere mi s-a aratat un oras foarte cochet cu
oameni foarte veseli, alaturi de care ne-am bucurat, mai ales in parcuri, unde seara se adunau cu familia
la picnic . Am prins perioada Ramadanului, asa ca dupa ora 20 restaurantele se
umpleau de oameni pentru a lua singura masa din zi, in timpul zilei tinandu-se
post.
Dar,
Konya are o fata pe care o descoperi doar cu inima, e un oras puternic,
spiritual, fiind locul unde s-a nascut sufismul, un ordin mistic islamic
,fondatorul principal fiind Rumi, cunoscut ca Mevlana (“Maestru”) iar calugarii adepti acestui curent spiritual
sunt cunoscuti sub denumirea de Dervisii Rotitori , denumire care vine de la
rugaciunea facuta in timpul dansului, constand in rotiri continue, in acelasi sens,
si care au ca scop ...calatoria catre Dumnezeul din inima . .
In una
din zile, am vizitat muzeul Mevlana si am avut privilegiul sa particip la
spectacolul DervisilorRotitori, spectacol gratuit odata pe luna...o, a fost
inaltator.
Konya e
un oras plin de mister, de frumusete, de istorie, de bucurie...si cuvintele
sunt poate prea mici pentru un loc atat de binecuvantat...multumesc Konya!
Dupa cele trei zile de relaxare, a
urmat drumul propriu-zis unde timp de
trei saptamani am mers din sat in sat in medie cam de 20 km pe zi. Am ales zona
cu sate pentru a fi cat mai departe de soselele asfaltate, autostrazi si
aglomeratie.
In fiecare zi, mergeam cam
sase ore cu mici pauze. Tot ce stiam, dimineata inainte de plecare era ca urma
sa parcurgem un numar de kilometri pana in satul unde trebuia sa inoptam ,asta
ne indica gps-ul din dotare, asa ca porneam la drum.
Frumusetea
si libertatea pe care ti-o da drumul este uluitoare, in cele cateva ore esti
doar tu cu drumul, timp in care te poti ruga, te poti apropia de natura, ascula
muzica, dansa, devii la un moment dat una cu el si ai sansa sa sa te apropii
putin de inima ta.
In acelasi timp, drumul este si greu
de parcurs, rucsacul dupa cativa km devine dintr-o data greu, soarele prea
arzator la amiaza si caini ciobanesti
care apareau din senin pentru mine au fost ...o mica problema. Am
parcurs o zona de stepa, am vazut putina vegetatie in cele trei saptamani, doar
niste munti golasi, fosti vulcani
activi, am zarit in departare pana cand ne-am apropiat de tinutul Cappadociei;
de aceea, pauzele le-am facut doar in sate unde gaseam cativa copacei sub care
sa stam, de regula in curtea unei Geamii sau la un localnic acasa. Au fost cateva zile in care n-am vazut masini
pe drum, foarte rar intalneam cate un cioban si satele erau foarte mici, poate
cu 30 de case.Atat in timpul zilei, cat si seara, cand ajungeam in localitatea
unde inoptam, am intalnit oameni cu suflet mare care ne-au primit in casele
lor, oameni minunati care ne-au primit la masa lor si am mancat, am stat la povesti la un ceai si chiar mai
multe, cu care am trait cele cateva ore pana la plecarea urmatoare si cu care
am participat la obiceiurile locului.
Am prins perioada de dupa Ramazan si
cinci zile consecutiv am participat la
nunti , unde ne-am integrat chiar foarte bine in peisaj. Este inaltator
sa descoperi frumusetea umana si ca fin
observator, am simtit in inima mea bucuria acelor oameni simpli, bucuria de a
iubi persoane necunoscute, de a fi alaturi de noi si s-a dovedit ca putem trai
in unitate si diversitate ...spun asta pentru ca eram din tari diferite, cu
religii diferite si de multe ori comunicarea era doar subtila, prin semne, sau
cum imi place sa spun, doar folosind limbajul iubirii.
Drumul in sine e mult mai complex, am
trait bucurii atat de inalte, dar am avut si momente cand mi-a fost teama, cand
am fost foarte obosita , cand parca ma dureau atat de tare piciorele incat pe
moment vroiam sa renunt , dar ceva in mine m-a incurajat si sustinut tot
timpul. Dincolo de trairile , fiecare zi are povestea ei si e plina de
aventura, de situatii comice si viata e traita din plin si e atat de frumoasa
si fascinanta!
Dupa trei saptamani de mers, am ajuns in
parcul national Goreme din Cappadocia unde am stat trei zile si am vizitat
minunatiile acelui loc. Muzeul in aer liber unde sunt zeci de biserici
bizantine de o frumusete si forta spirituala incredibila, am urmarit dimineata
sutele de baloane cu aer cald care s-au inaltat peste toata zona, am mers pe
jos si ne-am bucurat de Love Valley si in una din zile am descoperit un loc
special despre care intuiesc ca sunt
ruinele unul complex de temple de rugaciune cu intindere pe mai multe dealuri ,
unde oamenii acelor timpuri erau foarte preocupati cu calcularea timpului, cu a
se cunoate pe sine, unde domnea o Pace mistica. Am stat in acel loc pana
noaptea tarziu, frumusetea lui te trimetea cu gandul la alte lumi, la alte
dimensiuni mult mai inalte si subtile. In rest, oraselul cu adevarat turistic ,
am intalnit mari grupuri de europeni, americani si asiatici, cam din toata
lumea, frumusetea Cappadociei e greu s-o descrii in cuvinte, cel mai bine e sa
fii acolo, sa respiri acel aer, sa traiesti in casele din piatra, sa simti
mirajul acelor locuri si frumusetea oamenilor. Inima si gandurile mele sunt
inca acolo. Multumesc Turcia!!!
Aceasta calatorie mi-a reamintit ca
spiritul e liber si ca daca il urmezi esti in permanenta intr-o stare de
fericire, de multe ori el te impinge de la spate si-ti spune ca drumul e mult
mai usor decat crezi si oboseala este neinteresanta pe langa frumusetea si
bogatia naturii atat umane cat cea propriu-zisa si ca in tot si in toate se
manifesta... Iubirea, astfel fiecare zi devine o celebrare a ei...multumesc
tuturor celor pe care i-am intalnit in acest timp!!! Inca o data: multumesc, Turcia !
p.s. pentru cei ce doresc sa
afle mai multe despre calatoria lui Stephan poate fi gasit pe: www.lttt.lt, LONG TRAIL TO TIBET”
Tudorita Maxim,
2013, Turcia/Romania
