Expozitie DRUMUL-PE JOS INTRE KONYA si CAPPADOCIA de Tudorita MAXIM

Comunicat:

 CASA DE CULTURA  A SINDICATELOR GALATI

“Atelierele de creatie ale poetei Angela Baciu”

organizeaza  expozitia de fotografii:

                                                 = DRUMUL =

                            PE JOS – INTRE KONYA si CAPPADOCIA

                                                                                 de Tudorita  Maxim

Deschidere: marti 29 octombrie 2013, ora 17.30, hol, et.I, CCSG

Perioada expozitiei: 29 octombrie – 15 noiembrie 2013, hol, et.I, CCSG

Exozitia este organizata cu ocazia Zilei Republicii Turcia  (29 octombrie) si face parte din

                               Proiectul “CCSG – 44 ani de existenta”

Invitat special: Dna Abdula Gulten – Presedinte Comunitatea Turca Galati

Expozitia este realizata in colaborare cu  Stephan Meurisch (din Munchen, Germania)

Moderator: Angela Baciu – scriitor, consilier cultural

Director CCSG: ec.Ovidiu Ioan Manole

(Afis realizat de Simona Alina Dragomir)

Va asteptam cu drag !

Cafeaua turceasca si baclavaua din partea casei!

                                                       ***

Povestea mea incepe asa...

                           Zice Tody, autoarea,

                                                                       motto:

“ Stii ce esti?

    Esti un manuscris al unei scrisori divine,

    Acest univers nu este inafara ta

    Priveste in tine,

    tot ceea ce vrei sa fii

    Esti”  (Rumi Mevlana)

       “Incep prin a multumi...ai multumi lui Stephan pentru ca mi-a permis sa-l urmez  un timp in drumul lui catre Tibet...

Asa se face ca in vara acesta am mers pe jos in Turcia cam 300 km intre Konya si Goreme Cappadocia.

Pe 26 iunie am luat avionul cu destinatia Konya si timp de trei zile am descoperit cat s-a putut orasul. La prima vedere mi s-a aratat un oras foarte cochet cu oameni foarte veseli, alaturi de care ne-am bucurat, mai ales  in parcuri, unde seara se adunau cu familia la picnic . Am prins perioada Ramadanului, asa ca dupa ora 20 restaurantele se umpleau de oameni pentru a lua singura masa din zi, in timpul zilei tinandu-se post.

Dar, Konya are o fata pe care o descoperi doar cu inima, e un oras puternic, spiritual, fiind locul unde s-a nascut sufismul, un ordin mistic islamic ,fondatorul principal fiind Rumi, cunoscut ca Mevlana (“Maestru”)  iar calugarii adepti acestui curent spiritual sunt cunoscuti sub denumirea de Dervisii Rotitori , denumire care vine de la rugaciunea facuta in timpul dansului, constand in rotiri continue, in acelasi sens, si care au ca scop ...calatoria catre Dumnezeul din inima . .

In una din zile, am vizitat muzeul Mevlana si am avut privilegiul sa particip la spectacolul DervisilorRotitori, spectacol gratuit odata pe luna...o, a fost inaltator.

Konya e un oras plin de mister, de frumusete, de istorie, de bucurie...si cuvintele sunt poate prea mici pentru un loc atat de binecuvantat...multumesc Konya!

             Dupa cele trei zile de relaxare, a urmat drumul propriu-zis  unde timp de trei saptamani am mers din sat in sat in medie cam de 20 km pe zi. Am ales zona cu sate pentru a fi cat mai departe de soselele asfaltate, autostrazi si aglomeratie.

In fiecare zi, mergeam cam sase ore cu mici pauze. Tot ce stiam, dimineata inainte de plecare era ca urma sa parcurgem un numar de kilometri pana in satul unde trebuia sa inoptam ,asta ne indica gps-ul din dotare, asa ca porneam la drum.

Frumusetea si libertatea pe care ti-o da drumul este uluitoare, in cele cateva ore esti doar tu cu drumul, timp in care te poti ruga, te poti apropia de natura, ascula muzica, dansa, devii la un moment dat una cu el si ai sansa sa  sa te apropii  putin de inima ta.

           In acelasi timp, drumul este si greu de parcurs, rucsacul dupa cativa km devine dintr-o data greu, soarele prea arzator la amiaza si caini ciobanesti  care apareau din senin pentru mine au fost ...o mica problema. Am parcurs o zona de stepa, am vazut putina vegetatie in cele trei saptamani, doar niste munti golasi,  fosti vulcani activi, am zarit in departare pana cand ne-am apropiat de tinutul Cappadociei; de aceea, pauzele le-am facut doar in sate unde gaseam cativa copacei sub care sa stam, de regula in curtea unei Geamii sau la un localnic acasa.  Au fost cateva zile in care n-am vazut masini pe drum, foarte rar intalneam cate un cioban si satele erau foarte mici, poate cu 30 de case.Atat in timpul zilei, cat si seara, cand ajungeam in localitatea unde inoptam, am intalnit oameni cu suflet mare care ne-au primit in casele lor, oameni minunati care ne-au primit la masa lor si am mancat,  am stat la povesti la un ceai si chiar mai multe, cu care am trait cele cateva ore pana la plecarea urmatoare si cu care am participat la obiceiurile locului.

         Am prins perioada de dupa Ramazan si cinci zile consecutiv am participat la  nunti , unde ne-am integrat chiar foarte bine in peisaj. Este inaltator sa descoperi frumusetea  umana si ca fin observator, am simtit in inima mea bucuria acelor oameni simpli, bucuria de a iubi persoane necunoscute, de a fi alaturi de noi si s-a dovedit ca putem trai in unitate si diversitate ...spun asta pentru ca eram din tari diferite, cu religii diferite si de multe ori comunicarea era doar subtila, prin semne, sau cum imi place sa spun, doar folosind limbajul iubirii.

        Drumul in sine e mult mai complex, am trait bucurii atat de inalte, dar am avut si momente cand mi-a fost teama, cand am fost foarte obosita , cand parca ma dureau atat de tare piciorele incat pe moment vroiam sa renunt , dar ceva in mine m-a incurajat si sustinut tot timpul. Dincolo de trairile , fiecare zi are povestea ei si e plina de aventura, de situatii comice si viata e traita din plin si e atat de frumoasa si fascinanta!

       Dupa trei saptamani de mers, am ajuns in parcul national Goreme din Cappadocia unde am stat trei zile si am vizitat minunatiile acelui loc. Muzeul in aer liber unde sunt zeci de biserici bizantine de o frumusete si forta spirituala incredibila, am urmarit dimineata sutele de baloane cu aer cald care s-au inaltat peste toata zona, am mers pe jos si ne-am bucurat de Love Valley si in una din zile am descoperit un loc special despre care  intuiesc ca sunt ruinele unul complex de temple de rugaciune cu intindere pe mai multe dealuri , unde oamenii acelor timpuri erau foarte preocupati cu calcularea timpului, cu a se cunoate pe sine, unde domnea o Pace mistica. Am stat in acel loc pana noaptea tarziu, frumusetea lui te trimetea cu gandul la alte lumi, la alte dimensiuni mult mai inalte si subtile. In rest, oraselul cu adevarat turistic , am intalnit mari grupuri de europeni, americani si asiatici, cam din toata lumea, frumusetea Cappadociei e greu s-o descrii in cuvinte, cel mai bine e sa fii acolo, sa respiri acel aer, sa traiesti in casele din piatra, sa simti mirajul acelor locuri si frumusetea oamenilor. Inima si gandurile mele sunt inca acolo. Multumesc Turcia!!!

         Aceasta calatorie mi-a reamintit ca spiritul e liber si ca daca il urmezi esti in permanenta intr-o stare de fericire, de multe ori el te impinge de la spate si-ti spune ca drumul e mult mai usor decat crezi si oboseala este neinteresanta pe langa frumusetea si bogatia naturii atat umane cat cea propriu-zisa si ca in tot si in toate se manifesta... Iubirea, astfel fiecare zi devine o celebrare a ei...multumesc tuturor celor pe care i-am intalnit in acest timp!!! Inca o data: multumesc, Turcia !

p.s. pentru cei ce doresc sa afle mai multe despre calatoria lui Stephan poate fi gasit pe:  www.lttt.lt, LONG TRAIL TO TIBET”

Tudorita Maxim,

2013, Turcia/Romania